ACATISTUL CĂTRE DOMNUL IISUS HRISTOS PENTRU VEDEREA GREȘELILOR

Icoana cu Iisus Hristos

Descarcare : ACATISTUL CĂTRE DOMNUL IISUS HRISTOS PENTRU VEDEREA GREȘELILOR

Rugăciunile începătoare…

Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul sufletelor noastre îți cer iertare pentru tot ce am greșit acum sau altădată și te rog ajută-mă să-mi văd greșelile toate, să știu când nu fac voia Ta, când sunt în afara din lumină și din Adevăr. Doamne Tu cunoști tot ce e în gândul meu, în sufletul meu, în spiritul meu, ajută-mă să mă cunosc, să mă unesc cu Tine, să-ți slujesc veșnic Ție.


Condacele si Icoasele

Condacul 1

Doamne Iisuse Hristoase știu că toata viața am ales greșit, știu că am stat departe de Tine prin faptele și gândurile mele, dar acum ca fiul rătăcitor mă întorc la ușa Ta și te rog înainte de a-mi deschide dă-mi să văd ce am greșit și ce greșesc în continuare. Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile.

Icosul 1

Doamne Mântuitorul sufletelor noastre am rătăcit pe căi întunecate toată viața mea și încă rătăcesc, ajută neputinței mele, ajută necredinței mele și din păcătos fă-mă slujitorul Tău pentru veșnicie, să trăiesc în Iubire, Lumină și Adevăr, să trăiesc în Tine.
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile cu gândul
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile cu cuvântul
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile cu fapta
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile din neștiință
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile din știință
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile din neiubire
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile.


Condacul 2

Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu inimă curată zidește întru mine și mă spală cu isopul Tău să fiu curat pentru a-ți sluji Ție. Știu Doamne că tot timpul cer, dar vreau să fiu al Tău pentru veșnicie, să trăiesc într-o lume de iubire. Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.

Icosul 2

În fața Ta Doamne Iisuse Hristoase îngenunchez și cer iertare pentru că mult am mai greșit în fața Ta și a Cerului, dar Doamne al meu acum vreau să ies din iadul ce singur l-am creat și să stau veșnic cu Tine.
Doamne Iisuse dă-mi să-mi văd greșelile din îngâmfare
Doamne Iisuse E dă-mi să-mi văd greșelile din încăpățânare
Doamne Iisuse E dă-mi să-mi văd greșelile din indiferență
Doamne Iisuse E dă-mi să-mi văd greșelile din gelozie
Doamne Iisuse E dă-mi să-mi văd greșelile din lăcomie
Doamne Iisuse E dă-mi să-mi văd greșelile din egoism
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 3

Iisuse Hristoase prea Bunule Tu știi că sufletul meu plânge după Tine, vrea să-ți slujească Ție unit cu trupul și spiritul dar pentru a putea fi al Tău trebuie să îndrept tot ce am făcut greșit, să iert și să fiu iertat, să merg pe drumul Tău de lumină, renunțând la drumul larg și întunecat al acestei lumi nebune. Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.

Icosul 3

Știu Doamne că mult mă iubești, Șiu că mult mă binecuvântezi dar eu nu te văd și nu te aud cu toate că Tu ești lângă mine în fiecare clipă. Te-am ferecat într-o cameră a sufletului meu, nu vreau sa intru la Tine dar nici nu Te las să ieși și nici să fi viu în mine. În fiecare an când sărbătorim Învierea Ta spun cuvine goale în care nici eu nu cred pentru că nu Înviez și eu odată cu Tine ca să Te urmez ci rămân în întuneric.
Doamne Iisuse dă-mi să văd cât am greșit
Doamne Iisuse dă-mi să stau în Adevăr
Doamne Iisuse dă-mi să stau în Lumină
Doamne Iisuse dă-mi să stau în Iubire necondiționată
Doamne Iisuse dă-mi să stau în Pace
Doamne Iisuse dă-mi să trăiesc în Armonie
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 4

Iisuse Hristoase ai venit pe Pământ să ne înveți iubirea, să trăim în adevăr și lumină și de două mii de ani te răstignim în continuu prin gândurile, cuvintele și faptele noastre. Cer iertare Doamne pentru tot și în fața tuturor mărturisesc că vreau să fiu iubire și lumină, să fiu al Tău. Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.

Icosul 4

Doamne dacă ți-aș mulțumi în fiecare clipă tot nu ar fi îndeajuns să-ți arăt că știu în adormirea mea cât faci pentru mine, dar acum vreau să lupt să mă trezesc să mă curăț de păcat mare și să ajung cel mai mic și neînsemnat slujitor al Tău dar să fiu cu totul al Tău.
Doamne Iisuse dă-mi să văd în mine ce e rău
Doamne Iisuse dă-mi să văd în mintea mea ce nu gândesc bine
Doamne Iisuse dă-mi să văd dacă am legat ceva sau pe cineva
Doamne Iisuse dă-mi să văd dacă m-am legat pe mine
Doamne Iisuse dă-mi să văd dacă am făcut blocaje cu sau fără de voie
Doamne Iisuse dă-mi să fiu conștient de tot ce am greșit acum sau altădată
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile.


Condacul 5

Doamne plâng pentru mine și pentru cei mulți din lume care suntem rătăciți și departe de Tine. Tu ne aduci în simțiri, să simțim iubirea Ta lumina Ta și noi cu voie fugim în lume. Ne-ai dat îngeri păzitori să fie cu noi iar noi nu-i luăm în seamă, avem Arhangheli păzitori și nu le cerem ajutor, avem sfinți și sfinte ca învățători și nu le cerem sfatul. Doamne ajută neștiinței noastre, ai răbdare cu noi. Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.

Icosul 5

Osana strigau copii văzând cu spiritul că Tu ești Dumnezeu. Și eu te-am văzut mic fiind și am trăit în Lumina și Iubirea Ta și crescând te-am pierdut pe drumul vieții. Pe Tine Doamne nu te pot minți, Tu ști tot ce e în mine, te rog ajută-mă să fiu al Tău.
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine am rănit cu gândul
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine am rănit cu cuvântul
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine am rănit cu fapta
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine am rănit fără să vreau
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine nu am băgat în seamă
Doamne Iisuse dă-mi să văd dacă am hulit
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 6

Doamne Iisuse Hristoase, lumina sufletului meu, nu știu a mă ruga și tot timpul îți cer ceva, sper ca acum să cer cu folos, smerenie și înțelepciune și acest mare dar să-mi văd greșelile toate, să fiu al Tău așa cum sfinții toți au fost și să merg numai pe drumul de lumină și iubire. Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.

Icosul 6

Doamne Iisuse Hristoase câte minuni ai făcut cu mine un păcătos, mi-ai dat har, ai pus în palmele mele lumina Ta și eu m-am bucurat dar nu am înțeles cu adevărat din toată ființa mea schimbarea ce ai făcut-o în mine așa că m-am închis în întunericul din lăuntrul viețuind în adormire.
Doamne Iisuse dă-mi să văd ce am ratat în viață
Doamne Iisuse dă-mi să văd ce nu am băgat în seamă
Doamne Iisuse dă-mi să văd ce am înțeles greșit
Doamne Iisuse dă-mi să văd ce am risipit
Doamne Iisuse dă-mi să văd ce nu am ascultat
Doamne Iisuse dă-mi să văd ce nu am vrut să văd
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 7

Doamne Iisuse Hristoase îmi aduc aminte de Avgar al Edesiei câtă dragoste avea pentru Tine, câtă credință în inima lui, îmi doresc ca cu ajutorul tuturor slujitorilor Tăi să mă curăț de întunericul din mine și să te iubesc și eu. Avgar te chema în casa lui, eu te chem în sufletul meu și aș vrea să rămâi în el veșnic să mă ajuți să mă iert și eu pentru tot ce am greșit și să fiu veșnic cu Tine.

Icosul 7

Iisuse Doamne aș vrea să-mi dai ajutor să pot să mă curăț de tot ce am greșit, ca până la sfârșit, să am și eu candela plină ca fecioarele înțelepte iar când trâmbița va răsuna să nu-mi fie teamă.
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine am nedreptățit
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine am bârfit
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine nu am ajutat când avea nevoie
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine am certat cu nedreptate
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine am ajutat și nu trebuia
Doamne Iisuse dă-mi să văd pe cine nu am iertat
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 8

Doamne al meu Iisuse Hristoase sufletul meu îți cântă neîncetat dar mintea și trupul mă trag în lume, multe am învățat greșit și nu mă detașez de ele. Ajută Doamne să scap de tot ce nu-i bun pentru mine și în sufletul meu să crească în fiecare zi iubirea pentru Tine, iubindu-Te pe Tine voi iubi toata creația Ta și voi trăi veșnic în lumină. Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.

Icosul 8

Iisuse Prea Bun te rog ai grijă de toți oamenii de pe pământ și ultimul să fiu eu, să mă ajuți să văd cu mintea, cu sufletul și spiritul tot ce am greșit și cu putere de la Tine să repar răul făcut, învață-mă să binecuvântez în fiecare clipă toată creația Ta, iar Planeta Pământ să devină rai.
Doamne Iisuse dă-mi să văd cât am am fost de laș
Doamne Iisuse dă-mi să văd cât am fost de nechibzuit
Doamne Iisuse dă-mi să văd ce e rău în jurul meu
Doamne Iisuse dă-mi să văd lupii cei deghizați în oi
Doamne Iisuse dă-mi să văd lipsa de curaj
Doamne Iisuse dă-mi să văd ce am irosit
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 9

Sfinții toți mărturisesc dulceața viețuirii cu Tine, frumusețea ce vine din rugăciunea neîncetată. Viața ce vine după moarte. Cum de ne mai îndoim de atâtea mărturii și dovezi cutremurătoare, ce ne lipsește să-ți slujim Ție?
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.

Icosul 9

Doamne Iisuse nimeni n-a greșit ca mine din vecie, și totuși mă ierți, mă iubești, mă ridici din iad de câte ori ajung acolo. Slavă Ție Doamne Iisuse Hristoase și Tatălui și Sfântului Duh și îi rog pe îngeri și arhangheli să-ți aducă rugăciunea mea.
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile din neputință
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile din neștiință
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile din mândrie
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile din suferință
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile din repezeală
Doamne Iisuse dă-mi să văd greșelile din iubire greșit înțeleasă
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 10

Doamne Iisuse Hristoase mult am mai greșit în fața Ta și în fața Cerului dar te rog primește rugăciunile mele prin îngerii păzitori ce le înalță către Tine și se roagă și ei pentru mine și pentru a mea mântuire, ajută-mă să înțeleg știința Ta ascunsă și să trăiesc în legile divine. Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.

Icosul 10

Prea Bunule Doamne Iisuse Hristoase îți cer milă și ajutor pentru toți oamenii din lume și după voia Sfintei Treimi, să vedem unde greșim, să ne limpezim mințile, sufletul și trupul și să-ți slujim Ție.
Doamne Iisuse dă-mi să-mi văd greșelile din neputință
Doamne Iisuse dă-mi să-mi văd greșelile din neștiință
Doamne Iisuse dă-mi să-mi văd greșelile din lăcomie
Doamne Iisuse dă-mi să-mi văd greșelile din mândrie
Doamne Iisuse dă-mi să-mi văd greșelile din pofte
Doamne Iisuse dă-mi să-mi văd greșelile din dorințe
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 11

Fie ca binecuvântarea Ta Iisuse Preabun să vină asupra fiecăruia dintre noi să ne atingă și să ne schimbe felul de a gândi și vedea, iubirea Ta să înlăture negura deasă de pe noi și de pe sufletele noastre, să putem fi ai Tăi pentru veșnicie și acest Pământ frumos să se vindece de rănile ce noi I le-am făcut și să devină Rai.

Icosul 11

Doamne Tu ești în mine și în tot ce mă înconjoară și nedespărțit de Tatăl Cerest și Duhul Sfânt, eu cer încontinuu putere de la Tine să devin al Tău, luminat, curat și în viață, acum cu tot ceea ce fac sunt mort fără ca măcar să știu.
Doamne Iisuse dă-mi să văd rănile sufletului meu
Doamne Iisuse dă-mi să văd frustrările acumulate
Doamne Iisuse dă-mi să văd învățăturile greșite
Doamne Iisuse dă-mi să văd petele de pe haina vieții mele
Doamne Iisuse dă-mi să văd ce nu vreau să văd la mine
Doamne Iisuse dă-mi să văd totul așa cum e cu adevărat
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 12

Fiul lui Dumezeu Iisuse Hristoase Mântuitorul lumii acum în ceas târziu strig cât să mă audă Universul tot. Doamne vreau să fiu al Tău, om de lumină, spirit curat, să trăiesc în iubire și armonie, să trăiesc în Tine. Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.

Icosul 12

Doamne Iisuse Hristoase îmi doresc să fiu ca tâlharul de pe cruce, măcar în al 11-lea ceas să cred cu totul în Tine, să cer cu adevărat iertare și cu voia Ta să fiu iertat. Slavă Ție pentru toate Doamne și pace pe pământ.
Doamne Iisuse dă-mi putere să iert tot ce am a ierta
Doamne Iisuse dăruiește-mi să mi se ierte tot ce am a mi se ierta
Doamne Iisuse dă-mi iubire ca să te iubesc
Doamne Iisuse dăruiește-mi ochi sufletului ca să te pot vedea
Doamne Iisuse deschide-mi urechile sufletului să te aud
Doamne Iisuse dă-mi înțelepciune să fac în toate voia Sfintei Treimi.
Iisuse Dumnezeu din Dumnezeu dă-mi acest mare dar să-mi văd greșelile toate.


Condacul 13

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, în clipa aceasta te rog primește rugăciunea unui suflet mic care vrea să se unească cu Tine, să-și ia crucea și s-o poarte până la sfârșit, ca prin ea să fie recunoscut în cer, pe pământ și în Univers, cum că a fost pierdut dar Tu l-ai readus acasă, un suflet salvat de Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților, de Tine Iisuse Hristoase.
Amin!


RUGĂCIUNE

Ce rugăciune aș putea spune eu? Ce aș ști a cere? Ce aș ști a scrie? Sfântul Ioanichie a spus în puține cuvinte tot ce ne e de folos: Nădejdea mea e Tatăl, Scăparea mea e Fiul, Acoperământul meu e Sfântul Duh, Treime Sfântă Slavă Ție!

Publicat de Admin

Admin.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.